Inghitita de Amurg: Partea a II-a

 -Imi cer scuze,eu..am...crezut ca esti un animal.Alergai asa de repede incat nu am stiut. imi spunea in timp ce se uita in ochii mei.
 -Nu-i nimic.i-am spus eu derutata de privirea si de mirosul sangelui care ii curgea prin vene.
L-am aruncat cat ai clipi,inainte de a-mi vedea ochii,care erau rosii ca sangele.M-am intors cu spatele.Mirosul lui ma inebunea,simteam nevoia sa-l musc,dar un sentiment ma oprea.
 -De ce te feresti.,nu-ti fie frica nu it voi face nici un rau. mi-a spus el cu un glas bland.

 -Nu din cauza aceasta,eu...e complicat.i-am spus eu balbaita.
 -Atunci intoarcete sa iti vad chipul. mi-a spus
In acel moment altii doi muritori au aparut.Am profitat de secunda cand el nu a fost atent si am plecat.Il auzeam cum ii certa pentru ca i-au atras atentia.Cu cat ma indepartam cu atat spusele lui erau mai neclare.
  Ajungand la castel,sora mea,Ema,mi-a spus:
 -Serios!Un muritor!Cum ai putut sa te lasi sedusa de un muritor! imi spunea pe un ton nu tocmai placut.
 -Despre ce vorbesti? ma prefaceam ca nu stiu nimic.
 -O fi serioasa?Acel muritor pe care l-ai intalnit acum cateva minute.Pentru el ai mai stat?
 -Nu! i-am raspuns pe un ton rastit.Doar ma oprisem sa privesc Amurgul,atunci l-am auzit ca vine asa ca am fugit,dar pana la urma m-a prins.Stai linistita nu a aflat ce fel de fiinta sunt. si am plecat fara a mai lasa-o sa imi raspunda.

  Scriind in jurnal,imi veni in minte ochii lui.Negrul acela intens ca noaptea,intunecati ca sufletulul unui demon.Trebuia sa aflu cine este.Dar cum puteam sa plec?Atata timp cat parintii erau plecati in Transilvania,iar eu eram cu sora,cum puteam sa scap de privirea ei vigilenta.Luna era sus,iar eu nu puteam gandi,din vina lui.