Partea a XII-a

           Cuvintele din scrisoare se invarte-au in capul meu,nu-mi venea a crede cele citite.In urmatoarea zii l-am intrebat pe Chad:
       -Chad,mama ta cand soseste la castel?
       -Maine.Da de ce intrebi?
       -Ah,asa.
     Trebuia sa plec de la castel in noaptea asta,dar cum puteam sa-l las pe Chad?Trebuia!Altfel nu am ajunge la nimic chiar daca as ramane.Spre seara l-am chemat pe Vilhem,nu i-am spus adevarata cauza a plecarii mele,doar i-am spus ca imi este frica ca nu cumva mama sa-i faca vre-un rau lui Chad.A spus sa nu stau cu grija,ca v-a avea el grija de Chad.Noaptea, in jurul orei 12,m-am dus in dormitorul lui Chad.L-am sarutat,si am plecat pe geam.Lacrimile imi curgeau,dar nu era nimic de facut.Luasem o hotarare buna.Trebuia sa plec.
    Am ajuns repede l-a castelul parintilor.Mama m-a si auzit.
     -Te-ai gandit sa mai treci si pe la bietii tai parinti? mi-a spus ea cu un glas nepasator
     -Bieti!?Nu ma face sa rad.Dupa ceea ce ai facut,acum ai tupeul sa te dai drept victima?
  In acel momente am dat sa plec,dar mama m-a apucat de brat.
    -O data daca mai pleci din castel fara mine,tata sau sora ta,ai sa mori pe loc!
    -De parca mi-ar pasa.

    Mi-am tras bratul si am plecat.Am intrat in camera,acolo era buvnita mea,Boob.Ce dor imi fusese de ea.Luna stralucea la fel.Imi trezea un dor.Imi era foarte greu fara firea vesela a lui Chad.De parul lui blond,de ochii negrii,si de zambetul lui larg care mereu iti spune:" Zambeste-te cineva te iubeste".Acum nu mai puteam face nimic.Trebuia sa astept,sa vad cum vor evolua lucrurile,dar mi se parea o vesnicie.